|
În data de 06 Septembrie 2014 a avut loc în masivul RARĂU concursul RARĂU RADICAL RACE, etapa mountain biking, urmând ca în data de 27 septembrie 2014 să se desfăşoare
etapa trail running sau alergare montană. Concursul a urmărit promovarea, încurajarea şi dezvoltarea activităţilor sportive în România, a relaţiilor interumane bazate pe fair-play şi respect reciproc, precum şi promovarea celei mai pitoreşti zone din inima Bucovinei, masivul Rarău, dar şi a traseelor turistice marcate şi nemarcate care împânzesc acest masiv. Locul de START/FINISH al maratonului a fost în Piaţa Centrală din oraşul Câmpulung Moldovenesc. Tot aici s-a desfăşurat Festivitatea de Premierea, iar în seara evenimentului a avut loc un Concert cu invitaţi surpriză. Traseele propuse pentru acest concurs (cel lung ~65km şi cel scurt de ~35km) au străbătut cele mai frumoase zone ale masivului Rarău, atingând punctul de maxim vertical al vârfului Rarău situat la cota de 1651m. Conform clasamentului oficial, colegul nostru Maus Ionaşcu s-a clasat pe locul I al categoriei TRASEU LUNG M40+, cu timpul de 4h 26m 49.9s. |
Locul I![]() Marius Ionaşcu |