TRIADA MTB 2021 - AVRIG
Avrig (SB), 23-25.04.2021 21-23.05.2021


Ediția 2021 a Triadei MTB Avrig, amânată din cauza vremii nefavorabile, va avea loc în perioada 21 – 23 mai!
Competiția, care ar fi trebuit să se desfășoare la Avrig în perioada 23 – 25 aprilie, a fost reprogramată pentru sfârșitul lunii mai când, potrivit prognozelor meteorologice, vom avea vreme caldă și trasee perfect practicabile.
În fiecare an, am pus siguranța participanților pe primul loc și nici anul acesta nu am vrut să fie altfel. Am parcurs în fiecare zi traseele de competiție, ca să ne asigurăm că ne vom putea desfășura în cele mai bune condiții dar, din păcate, în zonele mai înalte, a nins recent și stratul de zăpadă este suficient de mare ca să le dea bătăi de cap concurenților înscriși în competiție.
Nu am avut până acum accidente majore deoarece siguranța participanților a fost și este prioritatea numărul 1. De aceea, analizând riscurile potențiale la care ar fi fost supuși participanții, am decis să amânăm competiția pentru data de 21 mai, dar să o organizăm în mod responsabil, ca și până acum.
Și anul acesta, toți participanții trebuie să-și monitorizeze starea de sănătate și să respecte cu strictețe măsurile pentru protejarea împotriva COVID-19, precum purtarea măștii, igiena mâinilor, distanțarea fizică, și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă dacă există simptome specifice bolii.
Triada MTB Avrig 2021 este organizată de A.C.S. ProCycling, în colaborare cu Primăria Orașului Avrig și Palatul Brukenthal Avrig.
În cazul în care putem ajuta cu modificarea rezervărilor pentru cazare, îi rugăm pe participanți să ne contacteze.
Detalii despre înscrieri, program și trasee, găsiți pe site-ul www.triadamtb.ro și pe pagina de Facebook.
În 24 și 25 aprilie, îi așteptăm pe toți cei care vor, să vină alături de noi, pentru câteva ture de mountain bike. Traseele Triadei MTB Avrig, în cea mai mare parte amenajate și marcate, vor fi parcurse în funcție de condițiile meteo din acel moment.
Vă așteptăm!


Locul I

Radu Diaconescu
Program Stage Race
Vineri 21 MAI 2021
15:00 – 16:00 Preluare numere (zona de start XCT)
16:00 – Start primul concurent – Etapa 1 – Time Trial (XCT)
18:30 – Festivitatea de premiere (Palatul Brukenthal)
Sâmbătă 22 MAI 2021
10:00 – Start Etapa 2 – Point to point (XCP)
18:30 – Festivitatea de premiere
Duminică 23 MAI 2021
10:30 – Start Etapa 3 – Maraton (XCM)
16:00 – Festivitatea de premiere

Conform clasamentului oficial, colegul nostru Radu Diaconescu s-a clasat pe locul II al categoriei Amatori M30-39 la Etapa I - XCT, cu timpul de 35m 40s.
Conform clasamentului oficial, colegul nostru Radu Diaconescu s-a clasat pe locul I al categoriei Amatori M30-39 / locul I clasament general Amatori la Etapa a II-a - XCP, cu timpul de 3h 25m 43s.
Conform clasamentului oficial, colegul nostru Radu Diaconescu s-a clasat pe locul I al categoriei Amatori M30-39 / locul II clasament general Amatori la Etapa a III-a - XCM, cu timpul de 3h 45m 32s.
Conform clasamentului general, colegul nostru Radu Diaconescu s-a clasat pe locul I al categoriei Amatori M30-39 / locul II clasament general Amatori, cu timpul total de 7h 46m 57s.

Program concursuri de 1 zi
Sâmbătă 24 APRILIE 2021
15:00 – 17:00 Preluare numere
Duminică 25 APRILIE 2021
08:00 – 09:00 Preluare numere
10:00 – Start 30km și Family
10:30 – Start 45km si 70km
16:00 – Festivitatea de premiere

Conform clasamentului oficial, colegul nostru Cristian Jidovu s-a clasat pe locul I al categoriei Amatori M40+ / locul III clasament general la proba 75km, cu timpul de 3h 43m 37s.
Conform clasamentului oficial, colegul nostru Andrei Vlăsie s-a clasat pe locul 15 al categoriei Juniori Masculin (cu licență) la proba 45km, cu timpul de 3h 17m 41s.
Locul I

Cristian Jidovu



Andrei Vlăsie


Mai multe informaţii pe site-ul evenimentului sau pe pagina de Facebook a evenimentului.