TIMIȘOARA CITY MARATHON 2021
Timișoara, 24.10.2021

Ne-am propus să găsim o modalitate originală de a combina sportul cu istoria, dar şi cu voia bună. Așa a apărut între evenimentele Alergotura Timisoara City Marathon.
Timisoara City Marathon va avea loc duminică 24 octombrie 2021 şi este deja un eveniment cu tradiţie atât local, în viitoarea Capitală Europeană a Culturii, cât şi pe plan zonal/european. În cadrul competiţiei sunt aşteptaţi toţi cei care iubesc sportul şi experienţele noi, indiferent de oraş sau ţară. Pentru că, nu-i aşa, Timişoara merită să fie descoperită pas cu pas, iar acest eveniment de alergare tocmai asta îşi propune.
Alergare și istorie locală
O frântură din istoria Timișoarei spune că în octombrie 1716, Prinţul Eugen şi armata Imperiului Habsburgic pornesc asediul asupra cetăţii Timişoarei şi, într-un final, aceasta este cucerită. Cei 18.000 de soldaţi turci nu au făcut faţă planurilor tactice ale prinţului, celor 58 de batalioane şi 211 de escadroane ale armatei imperiale. Eugeniu de Savoya intră victorios în Cetatea Timişoarei, pe Poarta Forforosa, chiar de ziua sa de naştere, 18 octombrie 1716, marcând atât încheierea dominaţiei otomane, cât şi începerea unei noi ere pentru oraş.
Acest pasaj din istoria orașului a inspirat cursele de alergare din cadrul Timisoara City Marathon.
Timisoara City Marathon este despre oameni
Rezonanța istorică a numelor curselor ne evidențiază încă ceva: faptul că oamenii sunt cei care fac, simt, pot, doresc, trăiesc momente. Istoria ne spune cine suntem și ce putem fi. Iar noi, ca organizatori, vă chemăm să descoperiți, prin alergare, o parte din noi, individual sau împreună.
Bucurați-vă de prieteni, bucurați-vă de emoția de a fi într-o echipă, bucurați-vă de sănătate! Și, mai ales, haideți să ne bucurăm împreună de Timișoara, un oraș care dăruiește momente și experiențe frumoase.


Alex Ghigulescu


Mai multe detalii pe site-ul evenimentului sau pe pagina de Facebook a evenimentului.