Poiana Brașov, cea mai cunoscută stațiune montană din România!Teleferic Grand Hotel, întruchiparea unei legende a turismului românesc. Istoria sa de poveste, începe după 1970, printr-o construcţie în stilul clasicelor hoteluri de munte europene, beneficiind de cea mai bună aşezare în staţiunea de munte vedetă a României, Poiana Braşov. Poziţionat la baza pârtiei principale, lângă telecabină, hotelul a fost denumit ”Teleferic''. Punctul de atracție, clubul de noapte, era, pentru anii 70-80, locul unde turistii se intalneau cu vedete internaționale.Telefericul a fost până in anul 1992 unul dintre hotelurile preferate ale turistilor romani sau straini, iubitori ai muntelui și ai confortului aristocratic. Apoi a fost închis timp de 20 de ani, până în 2012.Datorită nostalgiei și pasiunii unui om entuziast, dornic să retrăiască gloria „Telefericului“, hotelul a reinviat. În urma unor transformări radicale și adaptări fără compromisuri la standardele secolului 21, s-a născut Teleferic Grand Hotel sau TGH.Din 2017, un nou punct de atracție îl constituie Teleferic Challenge, o cursă de mountain bike dedicată pasionaților de bicicletă care se bucură atât de pedalat, cât și de plăcerile vieții, cum ar fi mâncarea bună, compania plăcută, poate un pahar de prosecco: le bons vivants!Cei mai buni cicliști la start! Așa cum Grand Teleferic Hotel adună premii după premii, în fiecare an, la competițiile de profil, nici concurenții Teleferic Challenge nu se lasă mai prejos și excelează în fiecare cursă la care participă, demonstrandu-si abilitățile și determinarea pe parcursul întregului an.De departe cea mai frumoasă atmosferă de după cursă. Prietenii adunați împreună, atmosfera vibrantă, muzica energizantă oferită de DJ, berea rece, gulaș-ul gătit de specialiștii în bucătărie internațională de la Teleferic Grand Hotel, premiile și un spectaculos show de acrobație pe bicicletă susținut de Gabi Orban, cel mai bun român la Bike Trial, semifinalist la Românii au Talent, transformă evenimentul într-o experiență de neuitat atât pentru tine, cât și pentru membrii familiei care vin să te susțină.Pentru că vrem să oferim o șansă tuturor, am gândit trei probe diferite. Tura scurtă, 16,5km - ai terminat, te bucuri de muzică, punctul de alimentare de la sosire și poze cu ai tăi. Tura medie, 33km (2 x tură scurtă), ai terminat, stai puțin să-ți revii, te speli, povestești cum te-ai chinuit tu pe urcări, muzica, poze și mâncare. Tura lungă, 49,5 km (3 x tura scurtă), încă nu ai terminat, mai ai, te chinui, înjuri (mai ales pe noi), te gândești la rudele noastre apropiate, însă, când treci linia de sosire te simți un EROU! Atenție, cursă lungă este destinată sportivilor profesioniști și amatorilor foarte bine antrenați.Și pentru că toate lucrurile bune vin și cu o constrângere, trebuie să menționăm că avem doar 300 de poziții deschise în total. Infrastructura nu ne permite un flux mai mare de participanți fără să periclităm calitatea competiției așa că suntem nevoiți să plecăm capul în fața situației și să vă dorim: înscriere grabnică!
Conform clasamentului oficial al turei SCURTĂ 19km, colegii noștri s-au clasat astfel: Conform clasamentului oficial al turei MEDIE 38km, colegii noștri s-au clasat astfel: |
Locul II Elena Fodor |
Alex Fodor |
www.tion.com din 07.08.2024 |
www.banatulazi.ro din 07.08.2024 |
www.banatulmeu.ro din 06.08.2024 |
www.sporttim.ro din 09.08.2024 |